Bogdan Stancu a debutat cu dreptul la Galatasaray
La primul meci pentru Galatasaray Istanbul, fostul stelist i-a cucerit pe spectatorii turci.
Venirea lui Bogdan Stancu la Galatasaray Istanbul îi ameninţă internaţionalului ceh Milan Baros postul de titular în echipa lui Gică Hagi.
„Ei sunt noii lei!", a scris luni cotidianul turc Fanatik, remarcând prestaţia debutanţilor Yekta şi Bogdan Stancu în meciul cu Sivasspor (1-0).
Chiar dacă nu a fost titular, „Motanul" a profitat de absenţele din ofensiva Galatei (Baros, Arda, Kewell), fiind trimis pe teren de Hagi în ultima jumătate de oră a partidei, la scorul de 0-0.
„Am încercat să fac tot ce am putut mai bine. Evident că mai am nevoie de timp pentru a mă obişnui cu colegii", a spus la final noul idol al suporterilor „Cim Bom".
Au fost de-ajuns 32 de minute pentru ca fanii de pe „Türk Telekom Arena" să-l „citească" pe Bogdan Stancu.
Tehnic şi curajos, românul a avut mingea la picior doar 56 de secunde, suficient pentru două acţiuni personale de fineţe, completate cu alte atingeri de balon inspirate.
„Atunci când va reveni, Milan Baros trebuie să se teamă de Stancu!", a fost concluzia celor de la Hurriyet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu