
Chivu a fost unul dintre cei mai buni oameni de pe teren la Napoli (foto: AFP)
Pentru a doua oară în acest început de an, Cristi Chivu a fost jucătorul decisiv al milanezilor.
Doar fotbaliştii cu personalitate şi cu sânge rece sunt desemnaţi să bată al cincilea penalty de departajare, cu atât mai mult cu cât miza e un loc în semifinalele unei competiţii precum Cupa Italiei.
La Napoli, miercuri seară, în piciorul lui Chivu a stat orgoliul lui Inter de a rămâne în cursa pentru „tripla coroană" campionat - cupă - Liga Campionilor, performanţă reuşită sezonul trecut.

Cristi şi-a scos casca şi a marcat din penalty
Cum de-a ajuns românul la punctul cu var? Explicaţia a venit chiar de la Chivu:
„Nu e prima dată când bat penalty. La Ajax o făceam des, eu eram principalul responsabil. Apoi, am mai dat gol şi la Roma, chiar împotriva lui De Sanctis (n.r.: portarul lui Napoli, pe atunci la Udinese)".

A fost o reuşită de care s-au bucurat şi steliştii, stângul căpitanului naţionalei României reducând la tăcere „infernul" San Paolo din Napoli, stadion pe care roş-albaştrii au pierdut dramatic calificarea în primăvara europeană.
Astfel, după golul de trei puncte marcat recent în campionat cu Cesena, Cristi Chivu a fost încă o dată eroul lui Inter, primind elogiile presei italiene.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu