marți, 15 februarie 2011

Mircea Lucescu: "Sahtior este cea mai braziliana echipa din Europa"



Lucescu se pregăteşte de cel mai important meci al sezonului pentru Şahtior


Mircea Lucescu, antrenorul roman al formatiei ucrainene Sahtior Donetk, este pregatit pentru duelul de miercuri de pe Stadio Olimpico, impotriva lui AS Roma, din optimile de finala ale Ligii Campionilor, si crede ca echipa sa poate da lovitura in acest an in competitia europeana de elita.
Sursa: AP
Intr-un interviu acordat site-ului oficial al UEFA, Mircea Lucescu a povestit cum a inceput aventura sa la Sahtior. "Acum sase ani, presedintele Rinat Ahmetov m-a rugat sa creez o echipa competitiva pe plan international. Am reusit asta cu succesul din Cupa UEFA, de la Istanbul, cand am invins-o pe Werder Bremen", a spus Lucescu despre primul trofeu european cucerit de fotbalul din Ucraina, dupa caderea URSS-ului. 

O parte importanta a victoriilor obtinute de "mineri" in Europa o reprezinta contingentul brazilian, format din jucatori ca Jadson, Luiz Adriano, Fernandinho, Willian sau Douglas Costa. "Aveam nevoie de un nucleu de jucatori tehnici. Fotbalul din Ucraina este mai agresiv, mai rapid decat cel jucat in Brazilia. Cu toate acestea, toti jucatorii sud-americani care au ajuns la Donetk sunt foarte tehnici. A trebuit doar sa lucram cu ei la celelalte capitole. Cred ca in acest moment, Sahtior este cea mai braziliana echipa din Europa", a explicat tehnicianul in varsta de 65 de ani.

Miercuri seara, Sahtior va da un test important pe "Olimpico". Ucraineni au mai fost la Roma si in septembrie 2006, insa atunci, italienii s-au impus lejer cu scorul de 4-0. "Cu siguranta nu vom mai face greselile de atunci. Sunt convins de asta. Mai mult, diferenta de valoare dintre echipele din Vest si cele din Est s-a micsorat in ultima vreme. Multi jucatori talentati au venit in partea noastra a Europei, astfel ca avem incredere intr-un succes la Roma", a adaugat Mircea Lucescu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu